Mai număr zilele ce trec
Umbrită de fiorul morţii
În valul vidului mă-nnec
Şi ruptă-mi pare cleampa porţii
Străină sunt de mine însumi
Preanourată şi neclară
Rătăcitoare printre visuri
Şi visătoare pînă-n seară
Şi sunt mai des nefericită
Deşi zîmbetului dau parte
Fugind de lume şi ispite
Plină sunt de singurătate
Îmi seacă buzele şi ochii
Şi haina mi-e nemîngîeată
Stînd astfel rece şi umilă
Rămîn o statuie sfărmată...
